Joomla 3.1 Templates by FatCow Coupon

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA UNUI NUMĂR DE TREI ADMINISTRATORI ai S.C. Compania de Transport Public S.A. 2015 - 2016

Nr. 6632 / 22.09.2015

ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA UNUI NUMĂR DE TREI ADMINISTRATORI

ai S.C. Compania de Transport Public S.A.

2015 - 2016

1.Pot candida pentru funcția de administrator (membru al consiliului de administrație), persoanele care îndeplinesc următoarele condiții :

Condiții generale :

a) are cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor funcției;

g) nu sunt incapabile ori nu au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile privind procedura insolvenţei.

h) nu face parte din mai mult de 5 consilii de administraţie ale unor regii autonome sau societăţi comerciale.

i) nu se regăsește în una din situațiile ce ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei.

Condiții specifice :

a) are experiență în activitatea de administrare/management a/al unor întreprinderi publice profitabile sau a/al unor societăți comerciale profitabile din domeniul de activitate al societății comerciale;

b) are studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență, sau echivalent;

c) cel puțin unul dintre administratori trebuie să aibă studii economice și experiență în domeniul economic, contabilitate, de audit sau financiar de cel puțin 5 ani;

d) are vechime în specialitate de minim 1 an;

e) are competențe manageriale, tehnice și personale;

Condiții restrictive :

Nu pot fi administratori persoanele care potrivit legii sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare, pentru infracțiunile privind procedura insolvenței.

Nu pot fi selectați administratori din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice întrucât există ocupate două posturi de administratori cu acest statut.

Candidații pentru funcția de administrator nu pot face parte din mai mult de 5 consilii de administrație ale regiilor autonome sau societăților comerciale.

Cel puțin unul dintre candidații la funcția de administrator trebuie să aibă studii superioare economice și experiență în domeniul economic, contabilitate, de audit sau financiar de cel puțin 5 ani.

2.Procedura de selecție a candidaților pentru funcția de membru al consiliului de administrație :

  • desemnarea și înlocuirea membrilor consiliului de administrație se face exclusiv de către adunarea generală a acționarilor;

  • membrii consiliului de administrație vor fi desemnați de către adunarea generală a acționarilor, la propunerea Comitetului de nominalizare și remunerare;

  • propunerile vor fi făcute în baza unei selecții prealabile efectuate de către un expert independent, persoană juridică specializată în recrutarea resurselor umane;

  • propunerile de candidați ce au fost declarați de către Comitetul de nominalizare și remunerare din cadrul Consiliului de Administrație ca fiind eligibili în urma selecției prealabile, vor fi supuse votului acționarilor în cadrul adunării generale a acționarilor;

  • administratori vor deveni acele persoane, propuse pentru a fi alese în consiliul de administrație, care cumulează cele mai multe voturi acordate din partea acționarilor;

  • în dreptul fiecărui candidat, acționarii vor menționa numărul de voturi acordate;

  • fiecare acțiune deținută, dă dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor;

  • persoanele care obțin cele mai multe voturi în cadrul adunării generale a acționarilor vor fi desemnate ca administratori (membrii ai consiliului de administrație).

3. Candidații pentru funcția de administrator (membru în consiliul de administrație) trebuie să îndeplineasca condițiile impuse la pct.1, mai sus menționat, pentru ca dosarul de candidat să poată fi declarat eligibil.

Locul și perioada de înscriere. Depunerea dosarelor:

Candidații pentru funcția de administrator, vor depune dosarul de candidatură până la data de 15.10.2015, ora 14,00 la registratura societății S.C. Compania de Transport Public S.A., cu sediul în Municipiul Arad, Calea Victoriei nr. 35b-37

Pentru înscrierea la selecție candidaţii vor prezenta un dosar plic care va conţine următoarele documente:

a) cerere de înscriere la selecție;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, conformă cu originalul;

c) copiile conforme cu originalul ale documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;

d) copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;

e) cazierul judiciar în original, din care să reiasă că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează (că nu se află într-una din situaţiile prevăzute la art. 6 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice ori că nu a suferit o condamnare pentru o infracțiune legată de conduita profesională);

f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării selecției de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate. Adeverinţa care atestă starea de sănătate va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;

g) curriculum vitae (format european);

h) alte documente relevante pentru evaluarea candidatului;

i) declarație pe proprie răspundere care să confirme acordul candidatului de a se procesa datele sale personale în scopul realizării procedurii de recrutare și selecție, precum și acordul de a permite comisiei verificarea informațiilor furnizate;

j) declarație pe proprie răspundere din care să reiasă dacă face parte din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice;

k) declarație pe proprie răspundere din care să reiasă dacă face parte din alte consilii de administraţie ale unor regii autonome sau societăţi comerciale și dacă da, nominal în care.

Modelele declarațiilor ce vor trebui completate de către candidați sunt cele prevăzute de procedura internă privind selecția administratorilor și vor fi disponibile pe pagina de internet a societății, www.ctparad.ro

EXPERT INDEPENDENT

persoană juridică specializată în recrutarea resurselor umane

S.C. BTM RESOURCES S.R.L.


Modele declaratii: descarcă fișier .doc